Cate rude are Nelu
Cu aşa vreme frumoasă care ne îmbie să ieşim mereu pe afară, in clubul nostru nu s-a mai scris demult despre cărţi. Însă aşa cum ni se aminteşte si aici, şi cărţile pot fi un excelent cadou pentru ziua de 1 iunie care se apropie. Şi ce frumos este când ieşim în parc să citim poezii la umbra unui copac, sau să ne întrecem cu prietenii într-un concurs de ghicitori pe care bunicul sau bunica ni le spun dintr-o carte. Aşadar este loc de cărţi şi vara.
Şi pentru că nu cu mult timp în urmă, pe 15 mai a fost ziua internaţională a familiei, vă propun astăzi cartea „Câte rude are Nelu” din colecţia „Să creşti mare” a Editurii Prut.

Colecţia „Să creşti mare” conţine cărţi cartonate, care se pliază, foarte potrivite pentru a fi mânuite cu plăcere şi uşurinţă de cei mai mici copii. Noi am folosit aceste cărţi de când bebe avea doar câteva luni, fiind foarte atras pe atunci de acordeonul pe care îl realizam pliind şi deschizând apoi cartea. Mai apoi însă, pe măsură ce orizontul ni s-a lărgit, am descoperit împreună şi bucuria din versurile lui Aurel Scobioala atat de ritmate şi uşor de reţinut.
Câte rude are Nelu este o carte cu versuri hazlii despre membrii familiei lui Nelu, mama, tata, surioara, naşii, buneii, verisorii, unchii şi mătuşile. Fiecare legătură de rudenie este explicată pe înţelesul copiilor, iar versurile finale crează o analogie tare reusita între copacul care, in vremuri de furtuna, se ţine în cu rădăcinile, şi oamenii care la nevoie se ajuta cu nemurile.
Noi din aceeaşi colecţie mai avem şi ne place tare mult şi cărticica Lunile Cununile – o prezentare în versuri şi cu imagini foarte sugestine pentru fiecăre luna a anului. Puteti folosi fiecare strofa si pe post de ghicitoare pentru recunoasterea anotimpului in care se regaseste luna despre care citim.

