Jurnal de Baby Expo
[nggallery id=36 template=galleryview images=0]
Am ajuns la Baby Expo vineri dupa-amiaza. Era a doua zi de targ. Ma asteptam sa fie deja foarte aglomerat. Am avut noroc insa. Atat de liber nu am mai vazut la Baby Expo nici in anii cand mergeam in prima zi de targ (care era de obicei joi).
Asadar am putut studia oferta pe indelete, chiar si cu comoara cea mica dupa noi.
Criza se simte si pe piata jucariilor. Mai putini expozanti, mai putini vizitatori. Ca apreciere generala, rezista cei care propun produse de cea mai buna calitate (in cea mai mare parte importate), desi la preturi nu tocmai accesibile pentru toate buzunarele. Jucarii de calitate medie nu prea isi mai gasesc loc in piesajul de la Baby Expo. Incurajator este si faptul ca, chiar si in aceste conditii, mai exista inca temerari care propun si la noi nume de marca in industria jucariilor din Europa sau de peste ocean.
Noi i-am remarcat si le uram succes. Spre bucuria tuturor copiilor, ne dorim sa ii intalnim mereu de aici inainte atat la Baby Expo cat si in librarii sau in magazinele on-line de jucarii. In zilele urmatoare le vom testa si noi ofertele mai in detaliu, urmand sa va recomandam cele mai atractive jucarii noi pentru cei mici.
Chiar tu poti propune o jucarie pe care ai vazut-o la targ si pe care ai cumparat-o sau ai trecut-o pe lista de asteptare pentru 1 iunie.
Si pentru ca este criza, pentru inceput azi va spunem ce produse se pot achizitiona cu cate 10-20 lei (sau mai putin).
Asadar am gasit rame foto metalice BUSQUETES cu cate 5 lei la standul celor de la www.rechizite-cadou.ro (ii gasiti la parter pe laterala din stanga cum intri). Tot aici am gasit seturi de magneti deco BUSQUETES pentru copii, 15 lei setul.
Am gasit Yo-yo cu 9 lei la standul celor de la Thomastoys (ii gasiti la parter pe laterala din dreapta tocmai in capat, catre sala unde se tin evenimentele targului).
Tot aici am gasit un joc X si O din lemn foarte reusit la doar 19 lei. Pe clubul jucariilor s-a scris despre jocurile x si o aici.
Am gasit carti cu doar 10 lei la standul editurii Girasol (ii gasiti la parte pe laterala din dreapta).
Noi am achizitionat cartea Cauta animalele in pericol.
Cartile din acesta colectie, dincolo de valoarea lor informativa, sunt un bun instrument pentru antrenamentul concentrarii si atentiei copiilor. Acestia, pornind de la instructiunile din paginile cartii trebuie sa caute animalele care ascunse printre imagini (si credeti-ne, animalele sunt atat de bine camuflate in peisajele ilustrate incat aceasta sarcina nu este una usoara nici pentru adulti).
Am mai adaugat in dulapior si cartea Adunarea crocodililor (carte cu magneti pentru invatarea numerelor), tot la 10 lei.
Si pentru ca vine vara, ne-a atras si suportul pentru inghetata pe bat pentru copii de la binecunoscuta fima americana Tupperware pe care i-am gasit chiar in holul de la parte din fata salii unde au loc atelierele/evenimentele targului.
Am gasit mini masinute GLOBO ce trebuie ansamblate din cuburi. 10 lei masinuta la standul Tiny Love.
Creioane parfumate la 5 lei la standul Edu Class.
Cei de la educlass.ro se numara printre surprizele extrem de placute pe care le-am avut la acest targ. Jucariile renumitei marci americane Learning Resources pe care ni le propun au o valoare educativa foarte ridicata si cu siguranta vei gasi recomandari pozitive pe Clubul jucariilor in viitor despre ele.
Jucarii de carton in diverse forme (noi am ales in final avionul) la 18 lei la standul Hands On Education.
Aceasta prezenta este a doua surpriza placuta a targului. Pe cei de la Hands On Education ii stiam inca de la editia anteriora insa ne-am bucurat sa-i vedem prezenti si acum. Le uram si lor succes in continuare pentru bucuria copiilor nostri.
Cam aceasta este lista noastra. Sunt multe alte jucarii care ne-au placut, insa disponibile pentru alte bugete. Despre ele vom scrie in zilele urmatoare. Poate le adaugam la lista pentru ziua copilului.
Voi ati fost la Baby Expo? Ne spuneti si noua ce v-a placut?
Etichete: Baby Expo, carti pentru copii, X si O | 4.039 vizualizari